What are the opening hours?

Monday 10:00 - 18:00 Tuesday 10:00 - 18:00 Wednesday 10:00 - 18:00 Thursday 10:00 - 18:00 Friday 10:00 - 18:00

Psihoterapeut Mia Cîrjan

Name: Psihoterapeut Mia Cîrjan
Address: Strada Protopop George Popovici Nr. 8, Timisoara, 300226, RO
Telephone: +40728758993
Rating: 5

Home
Romania
Timisoara
Psihoterapeut Mia Cîrjan

Pagina brand personal Pentru mai multă inspirație, mă poți urmări pe grupurile de socializare. Te aștept cu drag, să ne cunoaștem!
(1)

Sunt Mia Cîrjan, Psihoterapeut, Psiholog clinician, Formator.
Îmi desfășor activitatea la Cabinet Individual de Psihologie M.CÎRJAN prin competențe de psihoterapie și psihologie clinică, iar ca antreprenor coordonez activitățile de dezvoltare personală pentru adulți , tineri și copii la ACTIVE POWER LIFE.

Îmi place să fiu printre oameni, mă fascinează să îi ascult, să stau de vorbă cu ei autentic, îmi place să ajut, să contribui și să împărtășesc din toată cunoașterea mea, din experienţele mele, din perspectivele mele de viaţă.

Îmi plac ideile și cuvintele. Îmi place să creez. Îmi place libertatea mea, care vine din conștiință, din valori, din credințele dobândite prin căutarea răspunsului la întrebarea CINE SUNT și care este MENIREA MEA în această lume. Lucrez cu pasiune, sunt alături de oameni care doresc să își descopere măreția propriei ființe, să fie liberi în manifestarea propriilor alegeri și eliberarea de tot ceea ce îi îngrădește. Îmi doresc să pot ajuta oamenii să intre în contact cu ei înșiși, să devină autentici și să-și asume viața; aceasta reprezintă adevărata libertate, adevăratul potențial de împlinire.

24/09/2026

E CEVA GREȘIT CU MINE

Există o diferență importantă între a spune „am făcut ceva greșit” și a ajunge să crezi „este ceva greșit cu mine”.

Vinovăția ne poate ajuta să privim o faptă, să ne asumăm responsabilitatea și, atunci când este posibil, să reparăm. Rușinea merge însă mai adânc și transformă o experiență, o greșeală sau o vulnerabilitate într-o concluzie despre cine suntem.

Nu mai vedem un comportament pe care îl putem înțelege și schimba, ci începem să ne privim pe noi înșine ca fiind insuficienți, nepotriviți sau greu de iubit.

Brené Brown a vorbit mult despre rușine și despre felul în care aceasta se hrănește din secret, tăcere și convingerea că, dacă ceilalți ar vedea ceea ce încercăm să ascundem, s-ar îndepărta de noi.

Pentru oamenii care au crescut cu multă critică, comparație sau iubire condiționată, o greșeală poate activa mai mult decât disconfortul momentului prezent. Poate reactiva o teamă veche: aceea că valoarea personală depinde de cât de bine ne descurcăm, cât de puțin deranjăm și cât de rar dezamăgim.

În procesul terapeutic, rușinea are nevoie de mai mult decât explicații raționale. Nu este suficient să îi spunem unui om că „nu are de ce să se simtă așa”. Uneori are nevoie de experiența de a putea vorbi despre ceea ce ascunde și de a descoperi că poate fi văzut fără să fie redus la acel lucru.

Putem recunoaște că am greșit fără să ne transformăm greșeala în identitate. Putem repara fără să ne pedepsim la nesfârșit și putem accepta că există părți din noi de care nu suntem mândri fără să credem că ele reprezintă întregul nostru adevăr.
Poate că maturitatea nu înseamnă să ajungem într-un punct în care nu mai greșim, ci să putem rămâne de partea noastră chiar și atunci când avem ceva de reparat.

Ce greșeală ai transformat, poate fără să îți dai seama, într-o definiție despre cine ești?

Și cm ar fi să poți spune „am făcut ceva ce nu mă reprezintă” fără să ajungi imediat la „nu sunt suficient de bun”?

mereu aproape de tine
You Power Reset

23/09/2026

IERTAREA NU AR TREBUI SĂ DEVINĂ O NOUĂ FORMĂ DE ABANDON DE SINE

Uneori ni se spune că, pentru a ne vindeca, trebuie să iertăm, să înțelegem, să lăsăm în urmă și să nu mai purtăm cu noi furia sau durerea.

Dar există situații în care această presiune de a ierta prea repede ne poate îndepărta încă o dată de ceea ce simțim cu adevărat.

Pentru că, înainte de iertare, poate fi nevoie să recunoaștem că ceva ne-a rănit, că o limită a fost încălcată, că o relație ne-a cerut prea mult sau că am rămas prea mult timp într-un loc în care am sperat că lucrurile se vor schimba.

Robert Enright, unul dintre cercetătorii importanți ai procesului iertării, diferențiază iertarea de reconciliere, iar această diferență este esențială: poți lucra cu resentimentul și cu durerea fără să fii obligat să reiei relația, să uiți ce s-a întâmplat sau să permiți din nou accesul unei persoane care ți-a încălcat limitele.

Iertarea autentică, atunci când apare, nu se naște din presiune morală, din teamă sau din dorința de a părea „un om bun”, ci dintr-un proces în care durerea a avut voie să fie recunoscută, furia a putut fi înțeleasă și limitele au fost reașezate.

Uneori, ceea ce avem nevoie nu este să iertăm repede, ci să ne dăm voie să spunem: „Da, m-a durut.” „Da, a fost prea mult.” „Da, am nevoie de distanță.”

Abia după ce adevărul nostru interior a avut suficient spațiu, putem vedea ce loc mai are iertarea în povestea noastră și ce înseamnă ea pentru noi.

Pentru că iertarea nu ar trebui să ceară să te abandonezi din nou pentru ca altcineva să se simtă mai bine.

Încerci să ierți pentru că ești pregătit sau pentru că simți că „ar trebui”?

Și ce ai avea nevoie să recunoști mai întâi, înainte să te grăbești să lași în urmă ceea ce încă doare?

mereu aproape de tine
You Power Reset

22/09/2026

EXISTĂ ȘI UN DOLIU PENTRU CEEA CE AR FI PUTUT FI

Există pierderi pentru care lumea știe să ne ofere cuvinte, ritualuri și timp pentru a suferi, dar există și alte forme de durere, mai greu de explicat, pentru că nu au legătură cu ceva ce am avut și apoi am pierdut, ci cu ceva ce am așteptat mult timp și care nu a existat niciodată în forma de care aveam nevoie.

Putem suferi după relația apropiată pe care am fi vrut să o avem cu un părinte, după copilăria în care am fi avut nevoie să ne simțim protejați, după cuvintele de apreciere care nu au venit, după partenerul despre care am sperat ani întregi că se va schimba sau după versiunea unei relații care a existat mai mult în speranțele noastre decât în realitate.

Și tocmai pentru că aceste lucruri nu au existat pe deplin, uneori ne este greu să ne permitem să le jelim. Ne spunem că părinții au făcut cât au putut, că poate cerem prea mult, că alții au trecut prin lucruri mai grele sau că nu avem dreptul să fim triști pentru ceva ce, tehnic, nu am avut niciodată.

Dar absența poate lăsa urme la fel de profunde ca pierderea.

Pauline Boss a descris conceptul de pierdere ambiguă, referindu-se la acele experiențe în care nu există întotdeauna un final clar care să ne permită să începem și să încheiem firesc un proces de doliu. Uneori, omul sau relația există încă, dar ceea ce am fi avut nevoie să primim de acolo rămâne indisponibil.

Poate una dintre cele mai dureroase maturizări este să recunoaștem că există lucruri pe care le-am așteptat de la anumite persoane ani întregi și pe care ele, din propriile limite, poate nu ni le vor putea oferi niciodată.

A accepta acest lucru nu înseamnă să negăm iubirea care a exis
tat și nici să transformăm oamenii din trecut în vinovați pentru tot ceea ce ne lipsește în prezent. Înseamnă să putem ține împreună două adevăruri: să recunoaștem ceea ce am primit și, în același timp, să nu mai negăm ceea ce ne-a lipsit.

În procesul terapeutic, această durere poate deveni mai clară prin emoțiile, amintirile și asocierile care apar atunci când ne apropiem de ceea ce am continuat să așteptăm. Sensul acestor trăiri este profund personal și se construiește în jurul experienței fiecărui om, fără să existe o formă universală în care „ar trebui” să arate acest doliu.

Uneori, vindecarea nu vine din faptul că primim în sfârșit de la celălalt ceea ce am așteptat, ci din momentul în care încetăm să ne mai ținem viața suspendată în speranța că trecutul va deveni altfel.

Putem plânge ceea ce nu a fost, fără ca asta să însemne că întreaga noastră poveste a fost lipsită de iubire.
Și putem începe, treptat, să construim în prezent ceea ce nu am avut atunci.

Ce ai continuat să aștepți de la cineva, poate mult timp după ce o parte din tine știa că acel lucru s-ar putea să nu vină?

Și ce s-ar schimba dacă ți-ai permite să recunoști nu doar ceea ce ai primit, ci și ceea ce ți-a lipsit?

mereu aproape de tine
You Power Reset

21/09/2026

REPETĂM UNEORI RELAȚIILE CARE NE RĂNESC PENTRU CĂ SPERĂM SĂ LE SCHIMBĂM FINALUL

Din exterior, poate fi greu de înțeles de ce un om ajunge din nou într-o relație în care trebuie să lupte pentru atenție, să aștepte validare, să tolereze distanță emoțională sau să încerce mereu să convingă pe cineva că merită să fie ales.

Dar ceea ce repetăm nu este întotdeauna ceea ce ne dorim.
Uneori repetăm ceea ce ne este familiar.

Dacă am crescut cu iubire imprevizibilă, cu apropiere urmată de retragere, cu critică, lipsă de disponibilitate sau cu sentimentul că trebuie să fim „suficient de buni” pentru a primi atenție, putem ajunge să recunoaștem mai ușor această formă de relație decât una în care iubirea este constantă și nu trebuie câștigată.

Freud a vorbit despre compulsia la repetiție, iar teoriile relaționale au dezvoltat ideea că omul poate recrea contexte emoționale vechi într-o încercare inconștientă de a le repara.

Poate că o parte din noi speră că, dacă de data aceasta persoana indisponibilă va rămâne, dacă cel rece va deveni apropiat sau dacă omul care ne face să ne îndoim de propria valoare ne va alege în cele din urmă, atunci rana veche va primi un alt final.
Numai că, de cele mai multe ori, repetarea aceleiași dinamici nu vindecă rana, ci o reactivează.

În procesul terapeutic putem deveni curioși față de ceea ce ne atrage în anumite relații, ce ne este familiar, ce așteptăm să se întâmple și ce asocieri apar atunci când ne simțim din nou în postura celui care trebuie să convingă, să aștepte sau să demonstreze.

Schimbarea nu începe neapărat atunci când nu mai simțim atracție față de familiar, ci atunci când începem să recunoaștem că familiarul nu este întotdeauna și sănătos pentru noi.

Uneori, vindecarea înseamnă să nu mai încercăm să schimbăm finalul aceleiași povești, ci să ne permitem să intrăm într-o relație în care nu trebuie să ne câștigăm dreptul de a fi iubiți.

Ce tipar relațional pare să se repete în viața ta, chiar dacă oamenii sunt diferiți?

Și ce ai sperat, de fiecare dată, să primești la finalul acelei povești?

mereu aproape de tine
You Power Reset

20/09/2026

NU ORICE ÎNDEPĂRTARE ÎNSEAMNĂ RESPINGERE

Pentru oamenii care au trăit experiențe de abandon, retragere emoțională sau lipsă de predictibilitate în relațiile importante, distanța celuilalt poate fi greu de tolerat chiar și atunci când, în prezent, ea nu înseamnă neapărat pierderea relației.

Un mesaj la care nu s-a răspuns imediat, o zi în care partenerul este mai retras, o conversație amânată sau nevoia celuilalt de a avea spațiu pot activa repede gânduri precum „nu mai sunt important”, „s-a schimbat ceva”, „se îndepărtează de mine” sau „urmează să fiu părăsit”.

John Bowlby a arătat cât de mult influențează experiențele timpurii felul în care percepem siguranța și apropierea în relațiile adulte. Atunci când legătura a fost cândva nesigură sau imprevizibilă, corpul și mintea pot reacționa la distanță ca și cm ar exista din nou un pericol real de pierdere.

Și astfel, reacționăm uneori nu doar la ceea ce se întâmplă acum, ci și la ceea ce s-a întâmplat cândva.

Putem cere reasigurări repetate, putem deveni acuzatori, putem interpreta tăcerea ca respingere sau, dimpotrivă, ne putem retrage înainte ca celălalt să aibă ocazia să plece, tocmai pentru a ne proteja de o durere pe care o cunoaștem prea bine.

În procesul terapeutic putem deveni curioși față de această reacție și putem observa ce se activează în noi atunci când celălalt ia distanță: ce emoții apar, ce senzații sunt prezente și ce asocieri se leagă de acel moment. Uneori, simplul fapt de a diferenția prezentul de trecut creează mai mult spațiu interior și ne ajută să nu transformăm automat distanța într-o dovadă de abandon.

O relație sigură nu presupune prezență permanentă, ci capacitatea de a rămâne conectați chiar și atunci când există și spațiu între noi.

Când cineva se retrage puțin, ce poveste începe imediat mintea ta să spună?
Și cât din acea poveste aparține relației de acum și cât vine dintr-un loc mai vechi?

mereu aproape de tine
You Power Reset

19/09/2026

CÂND ÎȚI ESTE MAI UȘOR SĂ OFERI, DECÂT SĂ PRIMEȘTI?

Există oameni care știu foarte bine să fie atenți la ceilalți, să observe când cineva are nevoie de sprijin, să ofere ajutor înainte să fie cerut și să rămână disponibili chiar și atunci când ei înșiși sunt obosiți.

Dar, în momentul în care grija se îndreaptă către ei, ceva se schimbă.
Pot deveni stânjeniți, pot minimaliza ceea ce simt, pot spune repede „sunt bine” sau pot încerca să întoarcă atenția către celălalt. Pentru că a primi poate însemna vulnerabilitate, iar pentru omul care a învățat devreme că trebuie să fie puternic, util sau autosuficient, vulnerabilitatea poate fi greu de tolerat.

John Bowlby a arătat cât de mult influențează experiențele timpurii felul în care căutăm siguranța și apropierea în relațiile adulte. Dacă sprijinul a fost cândva imprevizibil, condiționat sau greu de cerut, putem ajunge să credem că este mai sigur să nu avem nevoie de nimeni.

Și astfel devenim foarte buni la a oferi ceea ce nouă ne-a lipsit.
Numai că există o diferență între generozitate și imposibilitatea de a primi. Atunci când ne este greu să acceptăm ajutorul, afecțiunea sau grija fără să simțim că trebuie să returnăm imediat ceva, relația poate rămâne dezechilibrată, iar noi putem ajunge să fim mereu în rolul celui care susține.

În procesul terapeutic, poate fi important să devenim curioși față de ceea ce se întâmplă în noi atunci când cineva se apropie cu grijă: ce emoții apar, ce senzații simțim, ce gânduri sau asocieri se activează și ce anume ne face să ne retragem chiar din fața lucrurilor de care avem nevoie.

Uneori, vindecarea nu înseamnă să învățăm să oferim mai mult, ci să ne permitem să rămânem suficient de aproape pentru a primi.

Cum te simți atunci când cineva are grijă de tine fără să îți ceară nimic în schimb?

Și cât de ușor îți este să spui „am nevoie de tine” fără să simți că ai devenit mai puțin puternic?

mereu aproape de tine
You Power Reset

18/09/2026

CÂND O LIMITĂ SĂNĂTOASĂ, SE SIMTE CA O GREȘEALĂ?

Pentru unii oameni, a spune „nu” nu aduce imediat liniște, ci neliniște.

După ce refuză o cerere, pun o limită sau aleg să nu mai fie disponibili într-un fel în care au fost ani întregi, apare repede întrebarea: „Am fost prea dur?”, „Am exagerat?”, „Poate trebuia să mai înțeleg puțin”, „Dacă se supără pe mine?”

Și astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie o limită începe să fie negociat din nou, nu pentru că nu era necesară, ci pentru că vinovăția devine greu de suportat.

Pentru oamenii care au învățat devreme că iubirea se păstrează prin disponibilitate, cumințenie, adaptare sau renunțarea la propriile nevoi, limita poate fi trăită ca un pericol pentru relație. Nu pentru că limita ar fi greșită, ci pentru că o parte din noi a învățat că apropierea se menține atunci când nu deranjăm, nu cerem prea mult și nu punem pe nimeni în situația de a fi dezamăgit.

Donald Winnicott a descris felul în care copilul se adaptează mediului pentru a păstra legătura cu persoanele importante, iar această adaptare poate continua mult timp în viața adultă. De aceea, uneori, când spunem „nu”, nu ne confruntăm doar cu reacția prezentă a celuilalt, ci și cu o teamă mai veche: „Dacă nu mai sunt ușor de iubit, voi mai fi ales?”

În procesul terapeutic putem deveni curioși față de această vinovăție fără să o luăm automat drept semn că limita a fost greșită. Putem observa ce se activează în noi, ce amintiri sau asocieri apar și ce credem că s-ar putea întâmpla dacă ne păstrăm poziția.

Uneori, limita sănătoasă nu este lipsită de disconfort.
Și poate că maturizarea emoțională înseamnă și să înveți că poți suporta pentru o vreme faptul că cineva este nemulțumit de tine, fără să te abandonezi imediat pentru a restabili pacea.

Când spui „nu”, ce te sperie mai mult: reacția celuilalt sau sentimentul că nu mai ești persoana „bună” cu care ceilalți s-au obișnuit?

Și câte limite ai retras în trecut doar pentru că vinovăția a fost mai greu de suportat decât situația care te rănea?

mereu aproape de tine
You Power Reset

16/09/2026

UNEORI NU AI NEVOIE SĂ TE CONTROLEZI MAI BINE, CI SĂ ÎNȚELEGI DE CE AI NEVOIE DE ATÂT DE MULT CONTROL

Nevoia de control este privită adesea ca rigiditate, perfecționism sau dificultatea de a avea încredere în ceilalți, însă în spatele ei se află, de multe ori, o nevoie profundă de siguranță.

Atunci când ai trăit perioade în care lucrurile s-au schimbat fără să fii pregătit, oamenii au fost imprevizibili sau ai simțit că nu ai suficientă putere asupra a ceea ce ți se întâmplă, controlul poate deveni o strategie prin care încerci să reduci riscul de a fi din nou surprins.

Începi să anticipezi, să verifici, să organizezi, să pregătești variante pentru fiecare posibilitate și să simți că poți respira mai ușor doar atunci când știi ce urmează.

Pentru o vreme, această strategie poate fi foarte utilă. Devii responsabil, atent, prevăzător și poate chiar foarte eficient. Dificultatea apare atunci când nevoia de a controla se extinde asupra unor lucruri care, prin natura lor, nu pot fi controlate complet: reacțiile celorlalți, viitorul unei relații, rezultatul unei alegeri sau felul în care viața se va desfășura peste câțiva ani.

Atunci, ceea ce trebuia să creeze siguranță începe să producă tot mai multă tensiune.

Viktor Frankl a vorbit despre libertatea interioară pe care omul o poate păstra chiar și atunci când nu poate controla toate circumstanțele vieții. Poate că una dintre formele acestei libertăți este să învățăm să facem diferența între ceea ce putem influența și ceea ce trebuie să putem întâmpina fără garanții.

În procesul terapeutic putem deveni curioși față de nevoia de control fără să o judecăm și fără să încercăm să o eliminăm prea repede. Putem observa în ce situații se intensifică, ce emoții apar atunci când lucrurile devin imprevizibile și ce asocieri personale se activează atunci când nu mai putem anticipa totul.

Uneori descoperim că problema nu este controlul în sine, ci teama pe care el încearcă să o țină la distanță.

Și poate că schimbarea nu începe atunci când îți spui „trebuie să mă relaxez”, ci atunci când înțelegi ce parte din tine crede că, dacă nu va controla totul, ceva greu de suportat se va întâmpla.

Ce încearcă nevoia ta de control să prevină?

Și ce s-ar schimba dacă siguranța nu ar mai însemna să știi tot ce urmează, ci să ai încredere că vei putea răspunde și lucrurilor pe care nu le poți anticipa?

mereu aproape de tine
You Power Reset

15/09/2026

CORPUL ȚINE EVIDENȚA LUCRURILOR PE CARE MINTEA LE NUMEȘTE „NU E MARE LUCRU”

Mintea are o capacitate extraordinară de a ne ajuta să continuăm, să găsim explicații și să reducem importanța unor experiențe atunci când nu avem încă timp, spațiu sau resurse pentru a le privi cu adevărat.

Ne spunem că nu a fost atât de grav, că putem duce, că trebuie doar să mai treacă perioada aceasta sau că alți oameni trec prin lucruri mult mai dificile.

Și, uneori, chiar putem continua mult timp în acest fel.

Dar ceea ce reușim să minimalizăm prin cuvinte nu dispare neapărat și din felul în care trăim.

Poate observăm că respirația se schimbă în anumite situații, că încordăm corpul fără să ne dăm seama, că somnul nu mai este odihnitor sau că devenim neliniștiți înaintea unor contexte despre care continuăm să spunem că „nu ne afectează atât de mult”.

Bessel van der Kolk a popularizat ideea că experiențele dificile pot lăsa urme și în modul în care corpul răspunde la prezent, iar cercetările despre stres și traumă ne arată cât de strâns sunt legate experiența emoțională, sistemul nervos și răspunsurile corporale.

Aceasta nu înseamnă că orice durere, oboseală sau simptom are o explicație psihologică. Atunci când corpul transmite semnale persistente, evaluarea medicală rămâne importantă.

Dar, dincolo de această grijă necesară, poate fi valoros să observăm și contextul în care anumite stări apar, ce se întâmplă înaintea lor și ce emoții sau asocieri le însoțesc.

În psihoterapia prin relaxare și simboluri, corpul poate deveni o parte importantă a explorării, nu prin interpretări prestabilite, ci prin atenția acordată experienței personale: ceea ce simte omul, ceea ce apare spontan și semnificația pe care toate acestea o capătă pentru el.

Uneori, corpul nu ne spune ce decizie trebuie să luăm.

Dar ne poate arăta că există ceva căruia nu i-am acordat încă suficientă atenție.

Ce numești în viața ta „nu e mare lucru”, deși observi că organismul tău reacționează de fiecare dată?

Și ce s-ar schimba dacă, în loc să îl reduci imediat la tăcere, ai deveni puțin mai curios față de ceea ce trăiești?

mereu aproape de tine
You Power Reset

Address

Strada Protopop George Popovici Nr. 8
Timisoara
300226

Opening Hours

Monday	10:00 - 18:00
Tuesday	10:00 - 18:00
Wednesday	10:00 - 18:00
Thursday	10:00 - 18:00
Friday	10:00 - 18:00

Telephone

+40728758993

Website

https://miacirjan.ro/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Mia Cîrjan posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Want your business to be the top-listed Restaurant in Timisoara?