Casa Danielescu

Casa Danielescu CASA DANIELESCU
Astăzi, povestea continuă ... Peste ani, familia a adunat noi descendenţi pe terenurile moşiei.

Istorie de … poveste


Casele de odinioară, realităţi ale prezentului

Să păşeşti în inima unui conac înseamnă să reînvii trecutul, iar trecutul unui astfel de loc înseamnă cultura şi legenda unui neam. Povestea se deschide în dreptul numelui lui Constantin Danielescu (Bădica), proprietarul unor moşii din Bârseşti şi Slobozia şi al unor terenuri întinse şi case impunătoare în Târgu-Jiu şi Bucureş

ti. Uniunea sa cu Sevastia Sabareanu, descendentă a boierilor Sabareni din zona Iaşul Moldovei i-a adus în spaţiul primitor al conacului boieresc, realizat cu mult rafinament pe meleagurile gorjeneşti. Clădit în stil rusesc şi gândit asemeni unui domeniu, conacul era prevăzut cu o capelă, o mică uzină electrică şi cu alte dependinţe. Cu toate acestea, reşedinţa boierească părea a fi incompletă până la naşterea celor doi copii ai familiei, Petre Mugur şi Maria Verona, binecuvântaţi creştineşte în Biserica din Bârseşti, ctitorită de părinţii lor si de alti donatori. Petre Mugur s-a căsătorit cu Maria Voiculescu, fiica lui Ion-Pantelimon Voiculescu şi a Ioanei Hortopan din Alexeni, domniţă cu sânge nobil, sora Ministrului Agriculturii, Vasile Hortopan, a lui Grigoriţă Hortopan, a lui Dumitru Hortopan şi a Lenuţei Vintilă Pociovălişteanu, recunoscuţi pentru darea de mână si pentru donațiile făcute comunitații. Sora sa, Maria Verona, s-a căsătorit cu academicianul Ban Bădărău, descendent al familiei de boieri Bădărău din Iaşul Moldovei, fiul primarului care a modernizat orașul Iași. Din împreunarea lor, însă, nu au rezultat copii care să moştenească vatra părintească. Interiorul casei vechi, existent şi astăzi, a fost lăcaş protector la naşterea lui Constantin Ioan şi a Simonei, decedată prematur la doar doi ani, ambii fiind copiii lui Petre Mugur şi ai Mărioarei. La acea vreme, din pricina unor împrejurări anume, casa a trecut în posesia Băncii Constantin Neamţu. Construcţia Casei Danielescu a început în jurul anului 1925 şi a fost ridicată cu sprijinul părinţilor Mărioarei, familia Voiculescu. Arhitectura conacului respectă trăsăturile stilului Brâncovenesc, aşa cm l-a proiectat cunoscutul maestru arhitect al Casei Brădişteanu şi al altor clădiri din Targu Jiu. Structura rezistentă şi rezultatul arhitectural impunător au constituit dovada folosirii unor materiale de calitate, prelucrate din resursele pădurii proprii familiei din Bârseşti şi din Valea Susenilor, transportate cu ajutorul unor convoaie de care, aşa cm povestesc bătrânii satului. Nici arhiva personală, nici alte documente nu mai pot atesta povestea primelor cărămizi ce au slujit familiei Danielescu, întrucât aceasta a fost expropriată în 1948, iar arhivele au ars în timpul războiului, într-un raid aerian în zona Bumbeşti-Jiu. După exproriere, familia a locuit definitiv în Bucureşti. Constantin Ioan (Dinel) a fost singurul moştenitor al familiei Danielescu. El a urmat studiile facultăţii de inginerie mecanică din Bucureşti, dar, din cauza schimbării regimului, nu a reuşit obţinerea diplomei de absolvire înainte de anul 1964. A fost pasionat de maşini, a absolvit Liceul de Aviatie și a fost aviator in timpul războiului. Constantin Ioan a lucrat la CICLOP Bucureşti până în anul 1977, când a emigrat în America, fiind ajutat de verişoara lui, Ioana Pociovălişteanu, plecată din anul 1947, împreună cu mama sa, Lenuţa. Aceasta a fost căsătorită iniţial cu Bulova, cunoscut ca producător elveţian de ceasuri, apoi cu ambasadorul SUA la Moscova, cu ajutorul căruia i-a facilitat lui Constantin (Dinel) plecarea. Constantin (Dinel) a fost un apropiat al Familiei Regale Române, fiind invitat la nunta Principesei Maria, fiica Regelui Mihai, la New York.

O poveste cu gust, în aer liberSunt zile în care momentele petrecute împreună cer un decor pe măsură și preparate care s...
24/06/2026

O poveste cu gust, în aer liber
Sunt zile în care momentele petrecute împreună cer un decor pe măsură și preparate care să încânte toate simțurile.

Vă invităm să descoperiți eleganța unui bufet suedez rafinat, amenajat în aer liber, unde selecția fină de aperitive și culorile vii ale ingredientelor proaspete transformă o simplă masă într-un adevărat ospăț gastronomic.

La Casa Danielescu, fiecare detaliu este gândit pentru a vă oferi o experiență memorabilă, îmbinând perfect liniștea naturii cu gustul desăvârșit.

✨ Vă așteptăm să scriem împreună amintiri cu gust!

Zilele lungi, serile răcoroase lângă piscină și cocktailurile savurate alături de oameni dragi... Vara are un farmec apa...
21/06/2026

Zilele lungi, serile răcoroase lângă piscină și cocktailurile savurate alături de oameni dragi... Vara are un farmec aparte la Casa Danielescu! 🥂✨

Ne dorim ca acest sezon să fie plin de momente memorabile, așa că vrem să aflăm:

👉 Dacă ar fi să alegi un singur cuvânt sau o singură amintire care definește vara ta perfectă, care ar fi aceea? Lasă-ne un comentariu mai jos! 👇

12/06/2026

Evadarea ta de weekend te așteaptă la Casa Danielescu. ✨ Îmbinăm farmecul istoric cu confortul de care ai nevoie pentru a te deconecta complet.

Odihnă, liniște și ospitalitate ca la carte – toate într-un singur loc. 🏛️🛏️

Rezervă-ți momentul de respiro:
📞 0758.063.611, 0253.219.003
📍 Târgu Jiu, Str. Bârsești nr. 1
(lângă reprezentanța VW / Audi – Nurvil)

[email protected] [email protected]

🌞Soarele a apus de mult, dar distracția abia începe! Terasa noastră nocturnă și piscina strălucitoare sunt cadrul ideal ...
05/06/2026

🌞Soarele a apus de mult, dar distracția abia începe! Terasa noastră nocturnă și piscina strălucitoare sunt cadrul ideal pentru a te relaxa după o zi lungă și a celebra momentele pretioase ale vietii.

Ce mod mai bun de a petrece o seară de vară de neuitat decât cu o colecție vibrantă de băuturi fresh, colorate și pline de prospețime, pregătite cu măiestrie de barmanul nostru? 🍹✨

Vino să descoperi aroma verii și rafinamentul unui eveniment organizat la Casa Danielescu! Te așteptăm cu drag într-un decor de poveste, ideal pentru a crea amintiri prețioase alături de cei dragi.

📅 Programează o vizită sau organizează-ți evenimentul de vis la noi!
📞 Rezervări: +40 758 063 611

27/05/2026

Tradiția întâlnește eleganța boierească la Casa Danielescu! ✨👶
Tăiatul moțului este unul dintre cele mai emoționante momente din primul an de viață al copilului tău. De ce să nu-l transformi într-o poveste memorabilă, trăită într-un cadru plin de rafinament și istorie?
La Casa Danielescu, acest obicei străvechi capătă valențe noi:
• 🏰 Un decor de poveste: Grădina luxuriantă sau saloanele noastre elegante oferă fundalul perfect pentru fotografiile de familie pe care le veți prețui toată viața.
• 🍽️ Meniu sofisticat: De la preparate tradiționale reinterpretate cu dichis, până la delicii gourmet care vor impresiona și cei mai exigenți invitați.
• 🌿 Atmosferă relaxată și intimă: O oază de liniște unde cei dragi se simt cu adevărat răsfățați, iar cei mici au spațiu de explorat în siguranță.
Turtă sau moț, tăvile cu obiecte simbolice și zâmbetele celor dragi – toate merită celebrate într-un loc cu personalitate. Lasă detaliile în grija noastră și bucură-te din plin de primul „eveniment mare” din viața puiului tău! 🥂
✨ Casa Danielescu — Locul unde momentele importante devin amintiri prețioase.
📞 Rezervă o zi specială: 0758 063 611
✉️ Detalii și oferte: https://www.casadanielescu.ro/

19/05/2026

Avem momente când ne oprim din alergat și pur și simplu... ne bucurăm de muzica vieții. 🎹✨

Un moment de liniște, o notă la pian și o conexiune pură. Așa arată o nuntă de poveste la noi.

La Casa Danielescu, nu organizăm doar evenimente, ci creăm scene din povestea voastră de dragoste. 💖

Rezervă-ți data și lasă-ne să te ajutăm să scrii următorul capitol!
https://www.casadanielescu.ro/contact/ 🥂

15/05/2026

Design culinar pentru momentele de networking la Casa Danielescu . 🏛️🥂

Un astfel de platou nu este doar o gustare, ci un punct de pornire pentru conversații reușite la orice eveniment. La Casa Danielescu, spațiul nostru completează perfect alegerile voastre gastronomice.

În ce context crezi că se potrivește mai bine această prezentare: la o nuntă elegantă sau la un eveniment corporate? 💬

07/05/2026

Frumusețea nu are orar la Casa Danielescu 🕰️✨

Există locuri care nu doar primesc lumina, ci o transformă. De la culorile calde ale amurgului de mai, până la eleganța discretă a nopții, Casa Danielescu își schimbă haina, dar își păstrează farmecul neclintit.

Fiecare secundă surprinsă în acest clip este o invitație la tihnă. Vă așteptăm să scriem împreună povești, indiferent de ora din ceas. 🌙🌹

❤️

29/04/2026

Cauți cadrul perfect pentru ședința ta foto? 📸✨

La Casa Danielescu, grădina noastră devine scena ideală pentru creativitatea ta. Spațiul generos și atmosfera plină de farmec te așteaptă să dai viață celor mai frumoase proiecte vizuale.

Te așteptăm să creezi amintiri de neuitat! 🌿☀️

24/04/2026

Atingeri catifelate, contraste îndrăznețe și momente de răsfăț pur. La Casa Danielescu, transformăm clipele în amintiri pe care le poți pur și simplu... savura.

Lasă-te purtat de simțuri într-o călătorie în care finețea și intensitatea se întâlnesc în cea mai elegantă formă.

❤️

Address

Str: Localitatea Componenta Barsesti Nr 1 (langa Reprezentanta VW/Audi – Nurvil)
Târgu Jiu

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Casa Danielescu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share