O masă dintr-un biscuit

O masă dintr-un biscuit Campania de strângere de fonduri World Vision - O masă dintr-un biscuit! Cu suma de 5 lei îi plătiţi unui copil de la cantină, o masă caldă!

În perioada 10 noiembrie – 23 decembrie, constăntenii sunt invitaţi să sprjine prin contribuţii băneşti sau cumparând biscuţii Charité, cantina socială din Cobadin, unde zilnic servesc o masă caldă, 70 de elevi aflaţi în risc de abandon şcolar. Fondurile alocate de Primăria din Cobadin s-au diminuat şi au devenit insuficiente pentru a susţine funcţionarea cantinei, începând cu luna ianuarie a anului 2012. Șaptezeci de copii proveniţi din familii cu venituri reduse, familii monoparentale, dezorganizate sau cu părintii plecaţo în străinătate, vor fi afectaţi foarte grav de închiderea cantinei. Pentru mulţi dintre ei, masa caldă servită la cantină este singura masă de care beneficiază într-o zi şi sprijinul de care au nevoie pentru a continua şcoala. Fără o alimentaţie minimală, zilnică, nu vor mai putea sa înveţe şi vor abandona studiile, iar un copil lipsit de accesul la educaţie este un copil căruia i s-a răpit şansa la un viitor mai bun. Fiecare dintre dumneavoastră poate face o faptă bună, cu un efort financiar mic.

Address

Strada Bucovinei Nr. 3
Constanta
900615

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when O masă dintr-un biscuit posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share