Ion Minulescu - Specific românesc
Ce românesti sunt astazi casutele din Schei!...
Sunt vesele si albe si curate -
Si totusi, altadata, ce triste si-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste casute stramosesti,
Prin care tarancutele minore,
De teama slujitorilor domnesti,
Îsi ascundeau panglicele lor tricolore,
Caci zbirii stapânirii din cetate,
Când navaleau în Schei sa-si încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Si cercei;
Si le-aruncau pe toate, aproape goale, -n ploaie,
Ca sa-nmulteasca crucile din cimitirul
Bisericutii Sfântul Niculaie...
Asa era pe vremea-aceea-n Schei
Când zbirii stapânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Si... femei...
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul sau triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta rautate...
Si-atunci, toti zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au disparut
Brasovul n-a mai fost cetate
Si-n Schei dreptate s-a facut -
Dreptate sfânta, pentru lumea toata -
Asa cm nu se mai facuse
În Schei de nimeni... niciodata...
Dar daca atunci, în Schei, s-au petrecut
Minunile pe care le-ati vazut,
În Schei ramâne totusi si astazi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Împarat,
Pe care, Dumnezeu chiar - daca-ar vrea
Sa-l schimbe -
Dumnezeu nu l-ar schimba!...
De-aceea "Împaratul Solomon"
Din firma cârciumii cu-acelasi nume
A renuntat la sceptru si la tron
Si-n cârciuma din Schei, plina de lume,
Înveseleste si-astazi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri - drumeti îndragostiti -
Clienti care se-mbata cu bere si cu glume,
În timp ce lautarii le miorlaie-n urechi
Refrenul nou al unei romante de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romantei foarte vechi,
Pe care-o stiti cu totii -
Romanta vietii noastre,
Cu "banca solitara".
