Restaurant Giulia

Restaurant Giulia Sala Evenimente Sala a fost amenajată pe strada Lucian Blaga din municipiul Bistriţa şi aparţine de Restaurantul Giulia.
(554)

Cuplurile care se pregătesc să facă pasul cel mare au de acum la dispoziţie o nouă locaţie, o nouă sală de nunţi, a căror lucrări de construcţie s-au încheiat de curând. Restaurantul a fost conceput în aşa fel încât să satisfacă dorinţele oricăror clienţi. A fost conceput pentru orice fel de evenimente şi poate găzdui între 100 și 600 de persoane într-un decor himeric, cu decorațiuni proprii, aran

jamente florale inedite, perdele de lumini într-un joc frenetic, toate fiind special gândite pentru evenimente ce pot fi marcate ca-n povești. Spre deosebire de alte locații, Restaurantul Giulia nu are stâlpi ce pot obtura priveliștea vreunui mesean. Aerul condiționat precum și sistemul modern de sonorizare sunt încorporate direct în construcție, confortul și audiția fiind astfel egal împărțite în sală, fără a crea disconfortul unor invitați aflați prea aproape sau prea departe de sunet sau prospețime. Prestanța celor patru stele ale Restaurantului Giulia se va concretiza inclusiv prin meniurile cele mai diversificate, aici regăsindu-se obiceiuri culinare de la cele tradiționale până la rafinatele meniuri mediteraniene sau exoticele preparate asiatice, acestea fiind rodul maeștrilor bucătari pregătiți să aducă plăcerea gustului fiecărui invitat.

20/07/2026

📢 Angajăm echipă pentru curățenie!

Căutăm o echipă formată din 3 fete harnice și serioase pentru efectuarea curățeniei generale săptămânale în cadrul restaurantelor noastre.

🔹 Cerință importantă: persoanele interesate trebuie să facă deja parte dintr-o echipă de 3 fete.

📞 Pentru mai multe informații, sunați la: 0746 032 770.

Vă așteptăm în echipa noastră!

Povestea unei nunți începe aici. 💍Ieri am avut bucuria de a transforma încă un vis în realitate. De la primirea invitați...
18/07/2026

Povestea unei nunți începe aici. 💍
Ieri am avut bucuria de a transforma încă un vis în realitate. De la primirea invitaților pe covorul roșu, la decorul elegant al sălii, prezidiul mirilor, candy bar-ul spectaculos și fiecare detaliu pregătit cu grijă – totul a fost creat pentru ca mirii și invitații lor să trăiască o experiență de neuitat.

La Giulia, nu organizăm doar evenimente. Creăm amintiri care rămân în suflet o viață întreagă.

💍 Dacă visezi la o nuntă elegantă, fără griji și organizată până la cel mai mic detaliu, echipa noastră este pregătită să transforme dorințele tale în realitate.

13/07/2026

📢 Angajăm!

Căutăm cofetară cu experiență sau o persoană pasionată de prepararea prăjiturilor, dornică să facă parte din echipa noastră.

📞 Pentru mai multe informații, sunați la 0746 032 770.

Candy Bar marca Giulia – prăjituri de casă pregătite cu grijă în laboratorul nostru, din ingrediente premium și multă pa...
05/07/2026

Candy Bar marca Giulia – prăjituri de casă pregătite cu grijă în laboratorul nostru, din ingrediente premium și multă pasiune.

Calitate premium, gust autentic și un decor dulce care completează perfect orice eveniment. ✨

23/06/2026

Dragilor, au mai rămas doar câteva date disponibile pentru evenimentele din anul 2027! ✨

După cm bine știți, locurile sunt limitate, iar dacă visați la un eveniment organizat într-un cadru special, acum este momentul să vă rezervați data.

Date disponibile – Restaurant Giulia:
• Mai: 16, 23, 30
• Iunie: 4, 6, 13
• Iulie: 4, 11, 18, 31

Pentru mai multe informații și rezervări, vă așteptăm la Restaurant Giulia 1, situat pe strada Lucian Blaga, nr. 54, sau ne puteți contacta la numărul: 0746 032 770 ❤️

✨ Avem vești extraordinare! ✨Pentru că ne dorim mereu să vă oferim mai mult și să păstrăm standardul serviciilor noastre...
22/06/2026

✨ Avem vești extraordinare! ✨

Pentru că ne dorim mereu să vă oferim mai mult și să păstrăm standardul serviciilor noastre premium, începând cu anul 2027, Restaurant Giulia 1 & Giulia 2 vor avea o nouă imagine prin renovarea exterioară. 🤍

Dragi viitori miri, nu uitați că locurile pentru anul 2027 sunt limitate, vă așteptăm la programări.

📞 Rezervări: 0746 032 770

✨ Există evenimente care rămân în suflet, iar povestea voastră este unul dintre ele. ✨Paul & Denisa- 16.05.2026  Vă mulț...
19/06/2026

✨ Există evenimente care rămân în suflet, iar povestea voastră este unul dintre ele. ✨

Paul & Denisa- 16.05.2026
Vă mulțumim că ne-ați oferit încrederea de a fi parte din una dintre cele mai frumoase zile din viața voastră. ❤️

Ne bucurăm enorm că ați simțit atenția, implicarea și grija pe care le punem în fiecare detaliu. Pentru noi, cea mai mare recompensă este să știm că voi și invitații voștri ați plecat cu amintiri frumoase și momente de neuitat.

Vă mulțumim pentru cuvintele minunate și pentru imaginile împărtășite — înseamnă enorm pentru întreaga noastră echipă. 🤍

Vă dorim o viață plină de iubire, liniște și multe momente la fel de frumoase ca această zi! 🥂✨

07/06/2026

06.06.2026 – o zi specială dedicată lor! 💍🤍

Restaurantul Giulia 1 le urează proaspeților căsătoriți Casă de Piatră, o viață plină de iubire, înțelegere și momente de neuitat împreună.

Rafinament și eleganță într-un singur loc, unde fiecare poveste de dragoste devine o amintire prețioasă.

24.05.2026, O zi plină de emoție, zâmbete și momente de neuitat! ❤️Restaurant Giulia 2 are bucuria de a transmite cele m...
06/06/2026

24.05.2026, O zi plină de emoție, zâmbete și momente de neuitat! ❤️
Restaurant Giulia 2 are bucuria de a transmite cele mai sincere felicitări celor doi miri minunați care au ales să își sărbătorească iubirea alături de noi. Vă dorim o viață frumoasă împreună, plină de iubire, armonie, sănătate și împliniri.
Casă de piatră și multe amintiri fericite! 🥂✨

Address

Strada Lucian Blaga Nr. 54A
Bistrita
420097

Opening Hours

Monday 08:00 - 23:00
Tuesday 08:00 - 23:00
Wednesday 08:00 - 23:00
Thursday 08:00 - 23:00
Friday 08:00 - 23:00
Saturday 08:00 - 23:00
Sunday 08:00 - 23:00

Telephone

+40746032770

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Restaurant Giulia posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category