03/09/2025
Cafe Bodoni s-a schimbat!❤️🔥
Și pentru că viața noastră este alcătuită și din alegeri, astăzi vă povestesc despre o decizie pe care nu am luat-o ușor. A durat ceva timp până am „copt-o” împreună și am ales familia – mai corect spus, reîntregirea ei!
Am luat fetele (bebelușa care a apărut ca o minune odată cu afacerea, Mika și Scarlet – partenerele de afaceri, cățelușele noastre iubărețe) și am plecat la soțul meu, care, fiind pilot, în ultima perioadă este prins cu jobul… peste tot, numai nu în Moldova!
Ceea ce am creat în spațiul și Cafe Bodoni a fost o experiență extraordinară. Am înțeles că pot, chiar dacă uneori mi se părea stresant sau chiar dacă alții îmi spuneau că nu pot! Am făcut totul cu sufletul și cu mâinile mele. Cei care au reușit să ne calce pragul știu despre ce vorbesc și despre atmosfera de acolo. De aceea, recent, cu tot dragul, am predat afacerea în niște mâini potrivite, iar ea a prins un nou contur și o nouă culoare!
Vă invit să treceți în vizită la .cafe ca să savurați băuturi de specialitate și să simțiți un vibe nou, care promite ceva deosebit! Oricum ai da-o, istoria casei de peste 100 de ani de pe strada Bănulescu-Bodoni 5 este fantastică, iar evenimentele frumoase, oamenii buni, doamnele ambițioase și, bineînțeles, savantul Dimo – împreună cu toți cei care au trăit acolo de-a lungul anilor – au adus valoare spațiului. Și această energie se simte și acum… mmm… tu? Ce-ar fi să savurezi o cafea acolo?
Pentru cei interesați, eu, , revin acasă destul de des, așa că ateliere și șezători marca vor mai fi, căci spațiu avem!
Continuare în primul comentariu 👇