22/05/2019
Hai la nunta, neamule!
Nuntile erau cele mai fericite 3 zile din viata satului. Atat durau, 3 zile si 3 nopti, ca in basme.
Asa ne bucuram de cate-o nunta, era momentul cel mai potrivit sa ne intalnim cu toata lumea din sat, sa ne veselim cu totii.
Vinerea, pe zi, se mergea pe ulitele satului cu plosca cu tuica pentru a invita lumea la marele eveniment. Tot in aceeasi zi, se impodobea cortul cu asa numitele « funde ». Se faceau de diferite culori, marimi si chiar niste ghirlande deosebite din hartie creponata. Petrecerea de vineri seara era tinuta de mireasa. Se mancau prajituri, se asculta muzica, se dansa si se povesteau cate-n luna si-n stele.
In curte era zarva mare, se pregateau merindele, se fierbeau sarmalele, se transa fripura, se pregatea vesela si se puneau la cale toate obiceiurile pastrate cu sfintenie din generatie in generatie.
Sambata dimineata se impodobea bradul, prietenii mirilor ajutau la realizarea acestui obicei. Se prindeau in el flori din hartie colorata, nuci, mere si colaci, iar in varf se puneau un mar cu o batista. Bradul reprezenta simbolul tineretii vesnice, iar merele si colacii , belsug si rodnicie.
Bradul era purtat de un barbat neinsurat in ziua nuntii si jucat inainte de fi agatat in poarta noului camin pana ce se usca.
Sambata seara participau la masa doar rudele apropiate ale mirelui si miresei. Toata lumea era primita cu plosca si bineinteles nelipsita muzica care rasuna si anima tot satul. Se horea pana noaptea tarziu si venea tot satul chiar daca la masa participau doar neamurile.
Duminica, in dimineata nuntii, se mergea la udat. Mireasa trebuia musai sa fie insotita de domnisoara de onoare si baiatul cu bradul. Acesta scotea apa din fantana de 3 ori si impreuna cu mireasa stropeau multimea cu busuioc. Si stropitul asta nu se facea oicum, ci in forma de cruce. D**a acest ritual al crucii, mireasa lovea galeata cu varful pantofului. Acest obicei simboliza de fapt udarea pentru recolte mai bune si o binecuvantare crestina odata facut semnul crucii. Impreuna cu mireasa se mergea la casa acesteia unde se juca bradul, doar d**a ce a fost stropit cu vin.
Urma gatitul miresei. Aceasta era asezata pe un scaun de catre nasa ei care ii punea voalul. Lautarii cantau de zor deja celebra « Ia-ti mireasa ziua buna » iar nuntasii, d**a caz, radeau sau plangeau.
D**a acelasi principiu, si la casa mirelui era un chef pe cinste. Aici nasul sau un prieten bun il barbierea cu diverse obiecte : cutit, sabie, lama...astea spre amuzamentul celor adunati la eveniment.
D**a aceste doua traditii, se mergea la Sfanta Biserica unde avea loc cununia religioasa, intrarea familiei in casa si sufletul Domnului ca un intreg.
La intoarcerea de la cununie se rupea turta miresei si era dat drumul oficial la petrecere.
Rasuna satul de bucurie, ne adunam din toate colturile sa ne uitam la jocuri, ascultam cantecele reprezentative ale zonei.
Va imaginati cm priveam noi aceste evenimente prin ochii nostri de copii. Era ceva ireal. La fiecare astfel de eveniment luam ce-i mai bun si in sinea noastra ne spuneam « asa o sa fac si eu « .
Ma mai gandesc si la sufletul bun al mamei, stiam ca ea nu ne uita chiar daca mergea doar cu tata la masa de seara. Dimineata cand se intorcea, ne aducea intr-o batista prajiturile ei si ale taicutei. Tare gustoase mai erau. Asta pentru ca ni le aduceau cu bucurie si iubire. Nu imi aduc aminte sa fie nunta la care ei sa fi mancat prajiturile. Li se parea un mare pacat. Ele trebuiau sa ajunga la copii acasa.
Lunea era o zi de distractie doar in randul familiei mirilor. Muzica inca rasuna si chiar daca nu mai participa satul, in casa fiecaruia se discuta despre cele intamplate.
Bucurie simpla, privita de noi prin ochii copilariei. Inca se mai pastreaza o parte dintre aceste obiceiuri in satul de unde vin eu si sper sa se pastreze si cu trecerea timpului. Astfel de evenimente sunt bune pentru suflet. Sa nu ne grabim sa le schimbam. Noi plecam, sufletul dainuie ! Sa-l bucuram !
